Alimentație sănătoasă Analize medicale Apicole Boli și tratamente Medicină alternativă

Un antiviral uluitor – Propolis Ultra în miere

Vestea testului pozitiv al lui Bogdan a căzut ca un trăsnet. Stătusem la masă cu el zilele trecute, iar acum aveam simptome de răceală. Am început să am frisoane, dureri musculare… Dar cel mai teamă mi-a fost pentru mama. Și-a pierdut mirosul odată cu mine, se simțea rău și, la vârsta ei, pericolul virozei este foarte mare. I-am dat prima linguriță de propolis în miere în după amiaza în care l-am primit, iar apoi din două în două ore, sperând la o minune. Și minunea s-a produs: în 2 zile orice simptom al mamei a dispărut! Și totul cu câteva lingurițe de propolis în miere, un remediu excepțional pe care vreau să-l cunoaștem împreună.

Ce este propolisul?

Propolisul este un amestec de rășini vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Inițial, s-a crezut despre propolis că are întrebuințări doar pe partea de construcție a stupului. Ulterior, s-a constatat că acesta are și proprietăți antibacteriene, antifungice, antimicrobiene. De asemenea, este antioxidant și antiseptic, fiind un factor important în prevenirea îmbolnăvirii albinelor.

Un uluitor ajutor contra infecțiilor

Studiile științifice referitoare la proprietățile propolisului i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de fungi și 30 de tipuri de virusuri, inclusiv virusul gripal sunt distruse de acesta. Mai mult, cercetările arată că propolisul stimulează și reglează imunitate fiecăruia dintre noi, atunci când ne este administrat. Iar această administrare este, după cum vom vedea, cheia vindecării.

Cum administrăm propolisul?

Gândiți-vă la propolis ca la un ciment impermeabil: este aproape imposibil de mestecat și de asimilat. Totuși, specialiștii de la ApicolScience au găsit o modalitate de a administra acest produs apicol excepțional într-o formă perfect asimilabilă. Cum? Prin extracția separată a propolisului, urmată de un proces de omogenizare în condiții speciale, obținute cu un echipament avansat. Astfel, a fost creată o pastă omogenă din miere și propolis, foarte concentrată și fără pic de alcool.

De ce să folosim Propolis Ultra în miere ca remediu pentru viroze?

Propolis Ultra în miere este un produs cu o eficiență sporită, datorită combinației dintre cele două produse ale stupului cu valori nutritive excepționale – propolisul și mierea. Calitățile deosebite ale propolisului sunt date, în principal, de conţinutul său bogat în flavonoide, vitaminele B, C, E, și provitamina A și microelemente precum: cupru, zinc, mangan sau cobalt. Propolisul în miere stimulează formarea de anticorpi, fiind extrem de benefic pentru întărirea sistemului imunitar.

CÂTEVA INDICAȚII ALE PROPOLISULUI ÎN MIERE

  • Contribuie la anihilarea virusurilor respiratorii, dar și a bacteriilor
  • Contribuie la ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente, inclusiv a bronşitelor
  • Are efect antiinflamator asupra sinusurilor și reduce durerile musculare și cele de cap
  • Poate fi folosit alături de medicația standard, în cazul infecțiilor rezistente la antibioticele obișnuite
  • Previne complicațiile date de viroze. Din experiența mea și a mamei mele, pe care am evocat-o la început, acest efect de limitarea a daunelor produse de viroze este salvator!

Intreaba Medicul

Intreaba Medicul, prima revista online care ofera consultatii online gratuite. Prezentam in articole inovatii din medicina si medicina naturista, sfaturi despre tratamente si preventie.

Adaugă comentariu

Apasă aici pentru a adăuga un comentariu

Întreabă Medicul


Promotie Anti-Raceala